Ministerul Justiţiei a primit de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în data de 6 februarie, hotărârea prin care s-a avizat favorabil numirea în funcţia de procuror şef al DNA a lui Daniel Morar.
Secţia pentru procurori a CSM a avizat favorabil, în data de 4 februarie, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiţiei pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Daniel Morar.
Conform procedurii, şeful statului trebuie să îl numească prin decret pe Daniel Morar.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat săptămâna trecută, la şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM, că Daniel Morar a ferit DNA de presiuni şi că îl propune pe acesta pentru un nou mandat datorită determinarării sale în lupta anticorupţie.
La rândul său, Morar a prezentat rezultatele DNA în ultimii trei ani şi obiectivele din planul său de management pentru următorul mandat.
Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui României propunerea privind numirea lui Daniel Morar pentru DNA
