Decizia Tribunalului poate fi atacată cu recurs. De altfel, Adriean Videanu a anunţat că va ataca sentinţa Tribunalului Bucureşti care îl obligă la plata acestor despăgubiri.
"Obligă pârâţii Mihuţu Luminiţa, Sommer Vladimir, Şoşoacă Bogdan, Constantinescu Florentina, Iordache Adrian, Halipa Veronica, Ion Florea, Panaitescu Simona, Văduva Dan, Videanu Adriean, Drăgoi Alexandru Bogdan, Busuioc Camelia şi Mitu Monica la plata către Primăria Municipiului Bucureşti a sumei de 4.478.328,45 lei despăgubiri, actualizate. Obligă Primăria Municipiului Bucureşti să vireze sumele recuperate în contul bugetului local ca restituiri din finanţarea anilor precedenţi.
Obligă pârâţii Udrişte Gheorghe, Sommer Vladimir, Constantinescu Florentina, Busuioc Camelia, Ilie Valeriu, Mitu Monica, Falan Viviana, Titu Valentin şi Bădoiu Elena la plata către Primăria Municipiului Bucureşti a sumei de 32.602,562 lei actualizată la data pronunţării sentinţei despăgubirii. Obligă Primăria Municipiului Bucureşti să vireze sumele recuperate în contul bugetului local ca restituiri din finanţarea anilor precedenţi.
Obligă pârâţii Videanu Adriean, Busuioc Camelia, Herea Daniela şi Boagiu Iuliana la plata către Primăria Municipiului Bucureşti a sumei de 33.286 lei actualizată la data pronunţării sentinţei despăgubirii. Obligă Primăria Municipiului Bucureşti să vireze sumele recuperate la bugetul asigurărilor sociale de stat", se arată în sentinţa de vineri a Tribunalului Bucureşti.
Decizia a fost luată după ce Camera de Conturi Bucureşti a descoperit, la Primăria Capitalei, nereguli în derularea procedurii de achiziţie a proiectării şi execuţiei lucrărilor privind investiţiile în stadionul "Lia Manoliu" , dar şi în ceea ce priveşte bordurile. De altfel, întreg raportul controlorilor a fost trimis la DNA.
Astfel, potrivit Camerei de Conturi, a fost declarată, în cazul Stadionului "Lia Manoliu", câştigătoare o ofertă inacceptabilă şi neconformă, pentru că preţul ofertat depăşeşte valoarea fondurilor alocate cu această destinaţie, iar durata totală pentru proiectare şi execuţie o depăşeşte pe aceea aprobată prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 2006.
Totodată, parametrii tehnici rezultaţi din proiectul tehnic întocmit de ofertantul câştigător al licitaţiei sunt mai mici cu 28-59% decât cei aprobaţi în studiul de fezabilitate prin hotărârea de consiliu amintită mai sus, dar suma plătită este chiar mai mare decât cea stabilită iniţial.
Membrii Comisiei de evaluare a ofertelor au desemnat drept câştigătoare oferta alternativă aparţinând Asocierii Max-Bogl-Astaldi, al cărei preţ de aproape 120 de milioane de euro depăşea valoarea fondurilor ce puteau fi disponibilizate legal pentru realizarea contractului de achiziţie publică.
Oferta mai era neconformă, pentru că durata de execuţie prevăzută depăşea cu 20 de luni perioada stabilită pentru execuţia proiectării şi lucrărilor necesare realizării obiectivului de investiţii.
Raportul controlorilor a fost trimis la DNA
"În concluzie, Comisia de evaluare a ofertelor a declarat câştigătoare o ofertă inacceptabilă şi neconformă, ofertă al cărei preţ depăşea atât valoarea cheltuielilor prevăzute pentru respectivul contract de achiziţie, cât şi durata de execuţie stabilită prin Documentaţia de atribuire pentru contractul de achiziţii publice privind proiectare şi execuţie lucrări necesare realizării obiectivului de investiţii", susţin controlorii Camerei de Conturi Bucureşti în raportul realizat după controlul efectuat la Primăria Municipiului Bucureşti, raport care a fost trimis şi procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Camera de Conturi a mai stabilit, în urma controlului, că documentaţia pentru achiziţia Servicii de proiectare lucrări de execuţie pentru obiectivul Reabilitare şi modernizare a Stadionului Naţional "Lia Manoliu" a fost întocmită cu încălcarea legii, neprecizându-se cerinţele minime obligatorii pe care trebuie să le respecte ofertele alternative.
Printre membrii Comisiei de evaluare a ofertelor de la Primăria Bucureşti s-au aflat şi Ionuţ Lupescu şi Dumitru Dragomir
Printre membrii Comisiei de evaluare a ofertelor de la Primăria Bucureşti s-au aflat şi directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, însă cei doi au scăpat de răspundere în faţa Camerei de Conturi, pentru că nu au avut drept de vot.
Potrivit Curţii de Conturi, nereguli au fost şi cu afacerea cu bordurile de la nivelul Capitalei. Printre principalele societăţi care au furnizat borduri Primăriei Bucureşti se află şi firma actualului primar general, Adrian Videanu. Este vorba de Titan Mar SA, cu o valoare a bordurilor decontate de 1.342.047 lei noi.
Controlorii financiari ai Camerei de Conturi Bucureşti au mai descoperit nereguli asemănătoare şi în procedura de achiziţie publică a lucrărilor pentru "Modernizare străzi cu linii de tramvai - 9 obiective", în sensul majorării nejustificate a angajamentelor legale ale instituţiei şi, implicit, a resurselor bugetare consumate în scopul achitării situaţiilor de cheltuieli prezentate la decontare de executanţi.
Potrivit sursei citate, aceste neconcordanţe se referă la întocmirea necorespunzătoare şi incompletă a documentaţiei în baza căreia au fost elaborate şi prezentate ofertele şi acceptarea, în procedura de achiziţie, a unor oferte care nu au respectat în totalitate cerinţele din documentaţia de achiziţie, elaborate în condiţii de supradimensionare a cantităţilor de lucrări necesare şi supraevaluare prin utilizarea unor elemente de cheltuieli nelegale.