"Grădiniţele reprezintă un obiectiv prioritar pentru noi. Ştiu că este
nevoie de construcţii noi, dar suntem într-un an al crizei şi trebuie
să încercăm să atragem şi alte surse. Este nevoie pentru că a crescut
cifra demografică, dar şi pentru că, din cauza legii retrocedărilor, în
ultimii ani foarte multe grădiniţe au fost desfiinţate. Anul acesta vom
susţine toate grădiniţele care sunt în construcţie", a mai spus
ministrul Educaţiei.
Ecaterina Andronescu s-a întâlnit, marţi, la
Colegiul Decebal din Drobeta Turnu Severin, cu directorii unităţilor
şcolare din judeţul Mehedinţi. Ea le-a spus cadrelor didactice
mehedinţene că ministerul pe care îl conduce şi-a propus să deruleze un
program de formare profesională continuă a tuturor cadrelor didactice
din România, program care va fi finanţat cu 5 milioane de euro de către
Banca Mondială.
Ministrul a mai spus, la Mehedinţi, că, din cauza programei şcolare
foarte încărcate, mulţi elevi s-au îndepărtat de şcoală, motiv pentru
care reforma curriculară trebuie modificată cât mai repede.
"Reforma
curriculară nu mai poate aştepta, disciplinele sunt supraîncărcate, iar
elevii s-au îndepărtat de şcoală. Îşi iau informaţiile de pe internet
sau din media, pentru că sunt mult mai facile. De aceea, trebuie să
separăm ce este util de ceea ce nu este util, astfel încât să primeze
formarea de competenţe. Oricum, potrivit documentelor UE, conţinutul
disciplinelor trebuie să structurat astfel încât să se ajungă la cele
18 competenţe cheie", a spus ministrul Andronescu.
De asemenea, ministrul Educaţiei a mai spus că şi procesul de evaluare
şcolară trebuie regândit. "Din discuţiile cu profesorii, am aflat că
nici evaluările nu mai sunt satisfăcătoare. Tezele cu subiect unic sunt
nerelevante, saltă cu două puncte sau chiar mai mult faţă de nivelul
din timpul semestrului, ceea ce până la urmă afectează nivelul de
educaţie", a afirmat Ecaterina Andronescu.
Ministrul a ţinut să atragă atenţia directorilor de şcoli prezenţi
în sala liceului "Decebal" din Drobeta Turnu Severin că nu au motive să
se teamă de procesul de descentralizare pentru că, împreună cu liderii
de sindicat, ministerul caută soluţiile favorabile în acest sens.