Nea Nică locuieşte în satul Colun de mai bine de 40 de ani şi ori de câte ori a avut nevoie de medic a fost nevoit să facă naveta, pentru că în sat nu există un cabinet medical. Deşi de câţiva ani s-a îmbolnăvit de inimă şi trebuie să meargă tot mai des la medic, vizitele lui sunt tot mai rare şi asta din cauza drumului anevoios.
"Trebuie control cam lunar dar eu vin şi de două ori pe an, că-i greu cu drumul, e greu cu banii, e greu cu tot", a declarat Nicanor Bursuc.
În aceeaşi situaţie sunt oamenii din alte 50 de sate din judeţ. Localnicilor nu le mai rămâne decât să se roage să nu se îmbolnăvească, sau ca boala să ţină cont de programul medicului.
Autorităţile au promis o îmbunătăţire a serviciilor medicale din mediul rural şi chiar au aprobat un program special pentru care însă, trebuie bani.
"Fonduri nu, sunt contracte pe servicii pe care le realizează medicul cu Casa de Aigurări de Sănătate. Noi trebuie să urmărim această realizare a contractului cadru. Sigur că este o aglomerare în mediul urban, însă vom încerca să vedem dacă există o atracţie.Prin diplomaţia noastră şi prin bunăvoinţa consiliilor locale vom imbunatati si punctele sanitare", declara în septembrie Ioan Maniţiu.