Potrivit cotidianului britanic, nu a existat nicio ceremonie funerară. Familia s-a mulţumit cu memorialul din 7 iulie, când Michael a fost omagiat în timpul unui impresionant concert. Trupul lui Michael a fost depus într-un loc secret, pe care îl ştiu doar rudele şi conducerea cimitirului.
Un angajat de la Forest Lawn a declarat că personalul a pregătit mai multe gropi, astfel încât nimeni să nu ştie locul exact. Familia Jackson se teme ca hoardele de fani să nu dea năvală şi chiar să vandalizeze mormântul.
Daily Mail scrie că rudele au luat în calcul şi posibilitatea mutării sicriului, dacă vor exista probleme de siguranţă. Acelaşi cotidian susţine că Michael ar fi fost îngropat lîngă bunica lui, Martha Bridges.