Maximo Nardoni, 52 de ani, a fost dat dispărut duminică şi se pare că a căzut în puţul minier accidental, în timp ce alerga, după cum a anunţat serviciul de presă al statului mexican Hidalgo.
Cazurile de oameni dispăruţi în această zonă plină de mine de aur şi argint dezafectate sunt destul de dese, conform localnicilor, mai ales că puţurile miniere nu sunt semnalizate în niciun fel şi sunt mascate de vegetaţia deasă. Din câte se pare, o altă persoană argentiniană, colaboratoare a unui partid local din Mexic, a fost dată dispărută tot după ce a fost în această regiune.