Mai multe surse au informat că Mel Gibson se afla într-un club împreună cu actuala lui iubită, Oksana Grigorieva, când o persoană a încercat să-l fotografieze, dar nu a reuşit din cauza forţelor de ordine. Cu toate acestea, un prieten al admiratorului lui Mel Gibson, a reuşit să facă o fotografie, lucru care l-a iritat pe actor.
Se pare că Gibson a reacţionat violent, după ce i-a rugat pe cei doi să nu-l fotografieze. Potrivit poliţiei din Los Angeles, admiratorul nu a fost rănit, doar tricoul a avut de suferit. Totuşi, "persoana agresată" a depus o plângere oficială, la poliţia din Los Angeles, împotriva lui Mel Gibson.