În ultima zi de depunere a dosarelor pentru concursul organizat de Ministerul Sănătăţii s-au înscris doar patru medici pentru posturile din Sibiu. Volumul prea mare de muncă şi salariile mici îi determină pe medici să aleagă mai degrabă un post în străinătate decât unul în ţară.
Salariul unui medic rezident este de aproximativ 1.200 lei, iar cel al unui specialist ajunge la 1.600 de lei. Aceste sume nu-i încântă deloc pe viitorii medici. Posturile vacante pentru care se organizează concurs sunt în special pentru medicina de urgenţă, obstetrică-ginecologie sau recuperare medicală.