"Primele rezultate indică şi ridică o suspiciune în sensul infecţiei pentru unul dintre copii şi tatăl bolnavei, care au fost identificaţi cu gripă A(H1N1)", a declarat Geza Molnar, consilier al Ministerului Sănătăţii.
"Copilul nu are nicio simptomatologie, este vorbă de o excreţie virală, care poate să fie pasageră, fără nicio problemă de îmbolnăvire", a mai spus Geza Molnar.
Consilierul a precizat că 17 persoane din zborul de la New York au fost deja identificate.
Cei doi copii ai femeii bolnave de gripă porcină şi tatăl acesteia au fost externaţi, alături de ea, în cursul zilei de miercuri, pentru că nu prezentau simptome de gripă nouă. "Acestora li s-au recoltat, de asemenea, probe biologice şi vom monitoriza, timp de şapte zile, starea lor de sănătate", a spus directorul institutului "Matei Balş", prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.
Potrivit consilierului ministrului Sănătăţii, specialistul în boli infecţioase Geza Molnar, virusul noii gripe se elimină în primele două sau trei zile de la infectare. "Femeia a avut primele simptome pe 24 mai, iar azi s-au împlinit trei zile. Pacienta se simte acum foarte bine, starea febrilă a trecut şi se poate continua supravegherea ei la domiciliu", a precizat Molnar.
"99% este sigur că avem de-a face cu primul caz de îmbolnăvire din România. Din punct de vedere epidemiologic, nu trebuie luate măsuri suplimentare, în afara celor legate de membrii familiei şi de persoanele cu care a intrat în contact", a mai spus Bazac.