"Guvernul şi-a început activitatea, deja s-au făcut şi gafe, dar eu nu vreau să mă concentrez pe aceste probleme. Ar trebui să le mai dăm un anumit răgaz guvernanţilor, dar deja bineînţeles avem ce critica", a afirmat liderul UDMR.
Marko a precizat că nu este vorba de acele măsuri "dureroase pentru anumită parte a populaţiei", fiindcă orice guvern ia măsuri în prima perioadă a mandatului, ci de oportunitatea unor măsuri.
"Cred că iarăşi s-a demonstrat lipsa unor strategii în anumite domenii, lipsa unei viziuni coerente în anumite domenii şi de data aceasta mă refer la problema gazelor şi la problema energiei în general. Guvernul actual va avea, după părerea mea, ar trebui să aibă, acest scop de a elabora cât mai repede o strategie privind domeniul energetic, toate problemele legate de domeniul energetic, inclusiv o colaborare cu celelalte ţări în acest spaţiu al Europei, fiindcă a lipsit şi lipseşte această colaborare şi iată că ne trezim că fiecare ţară trebuie să se confrunte separat cu o problemă legată de furnizori, de data aceasta de Rusia în ceea ce priveşte gazul", a spus Marko Bela.
Liderul UDMR a afirmat că ar fi necesară o colaborare cu Ungaria, "o colaborare extrem de strânsă în acest sens şi o corelare a viziunilor şi a strategiilor", chiar dacă există diferenţe în ceea ce priveşte producţia autohtonă (de gaz) şi necesarul de import de energie. "Problemele sunt aceleaşi şi ar trebui să încercăm să avem şi aceleaşi răspunsuri la aceste provocări", a precizat Marko Bela, adăugând că nu este bine că nu există strategii comune. "Ar fi bine dacă toată lumea ar trage învăţămintele necesare din tot ceea ce s-a întâmplat", a conchis liderul maghiar.