Gheorghe Pogea se chinuie să construiască piramida salarială a bugetarilor mai rău decât s-a chinuit faraonul Keops cu piramida lui. Tot ce construieşte inginerul ministru de Finanţe ziua se prăbuşeşte noaptea. Pe scurt, nimeni nu vrea să stea la baza piramidei, toţi ţipă şi toţi vor salarii şi coeficienţi mai mari. De exemplu, cei din Sănătate şi Învăţământ, talpa piramidei, tot se plâng că li se promisese trecerea în treimea superioară. Cei din vârf, în frunte cu magistraţii, vor să fie şi mai sus. Practic, nicio categorie de bugetari nu e mulţumită. Până la urmă, nemulţumiţii s-au grupat în Alianţa Bugetarilor şi au atacat în forţă legea. Gheorghe Pogea s-a gândit şi a găsit o soluţie genială: i-a băgat la baza piramidei salariale a bugetarilor pe cei care nu ţipă, adică pe privaţi.