"Cine i-a făcut lui răul asta, că el a făcut numai bine la toată lumea. Copilul nostru nu este mort, nu îmi vine să cred. Eu vreau copilul pe picioare acasă.... Ai grijă Marian, ai grijă de tine, mereu îi spuneam. Nu mi-a povestit niciodată că are duşmani şi toată lumea era mândră. Era un copil extraordinar, eu ştiu ce am crescut", a declarat sfâşiată de durere mama sportivului.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, sâmbătă noaptea, după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de la o masă alăturată, în urma căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor. Cei doi sunt internaţi în spital la terapie intensivă.