"Avem o statistică a opţiunilor exprimate care arată că 52 % dintre elevi au optat pentru specializărea matematică-informatică, 24 % pentru ştiinţele naturii, 15% pentru filologie şi 9% pentru ştiinţe socio-umane. Considerăm că acesta este un semnal de care vom ţine seama la admiterea din anul şcolar 2010-2011", a declarat Andronescu.
După ultima medie de admitere, în topul primelor 20 de specializări din ţară, se află preponderent clasele de matematică informatică, de obicei, cu predare bilingvă. Astfel pe primul loc se află Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, unde la specializarea matematică-informatică cu predare bilingvă ultima medie de admitere a fost 9.85. Următoarele în top sunt clasele de aceaşi specializare la Colegiul Naţional "Sântul Sava" din Bucureşti unde ultima medie de admitere a fost 9,84, Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi cu 9,74, Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Buzău tot cu 9,74, Colegiul Naţional "I.L. Caragiale" din Ploieşti cu 9,72 şi Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Suceava tot cu 9,72.
Din acest top, în care optiunea principală a elevilor a fost spre clasele de matematică informatică, fac parte şi trei clase de ştiinţele naturii respectiv la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Suceava şi Colegiul Naţional "Moise Nicoară" din Arad.
Peste 99% dintre cei 189.588 de elevi care au completat fişele de înscriere au fost admişi în licee, prin repartizarea computerizată ale cărei rezultate au fost anunţate, miercuri, de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Un procent de 61,28% dintre candidaţi au fost admişi la prima opţiune, ceea ce înseamnă, potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, că respectivii elevi au fost sfătuiţi bine de diriginţii şi profesorii lor, iar alţi 33% în primele trei opţiuni.
În urma repartizării computerizate 1.131 elevi au rămas nerepartizaţi din cauza numărului mic de opţiuni completate. Aceştia vor intra în a doua etapă de admitere. Ministrul Educaţiei a precizat că din 2001 de când funcţionează repartizarea computerizată, elevii au învăţat să-şi completeze mai bine fişele, astfel că dacă în 2001 erau 3,94% din elevi rămaşi nerepartizaţi, în 2009 au rămas 0,7%.
Şapte candidaţi au fost repartizaţi cu nota 10, trei dintre aceştia fiind de la Colegiul Traian din Drobeta Turnu Severin.
Peste 68% dintre elevii repartizaţi au avut medii cuprinse între 7 şi 10.
Rezultatele complete ale admiterii în liceu prin repartizare computerizată vor fi publicate, miercuri, pe site-ul http://www.admitere.edu.ro/2008/ .
În 2008, peste 73 la sută dintre cei 178.799 de elevi care au completat fişele de înscriere au fost admişi în licee prin repartizarea computerizată. În total, în licee au fost admişi peste 131.000 de candidaţi, în vreme ce numărul celor intraţi la şcoli de arte şi meserii este de 44.966, adică 25 la sută dintre cei care au completat fişa de înscriere.