În ceea ce priveşte proiectele strategice, nicio ţară – mare sau mică – nu-şi anunţă cu „sinceritate” intenţiile.
În politică, spre deosebire de amor, scopul real al scrisorilor secrete este să devină cât mai repede publice. Ele semnalizează o schimbare de poziţie faţă de tot ce s-a susţinut până acum cu voce tare, opinia publică se informează, se miră, i se explică, integrează şi într-un răgaz de timp relativ rezonabil propunerile scandaloase devin puncte în tratatele oficiale. Nu altceva se întâmplă acum cu corespondenţa Obama-Medvedev.
Încă din timpul campaniei sale electorale, a reieşit că dacă va deveni preşedintele SUA, Barack Obama nu va continua politica administraţiei Bush faţă de Rusia, cea de după episodul georgian. Va opta pentru o reluare a dialogului, fără să implice o renunţare flagrantă la principii, cooperare în dezamorsarea ameninţărilor comune, încurajarea democraţiei.
Din ceea ce s-a aflat, reiese că pentru Statele Unite e mai importantă cooperarea cu Rusia în convorbirile cu Iranul pentru ca acesta să renunţe la înarmarea sa nucleară decât instalarea scutului anti-rachetă în Europa Centrală. Pentru electoratul american reluarea dialogului cu Rusia nu e o problemă la ordinea zilei: necesitatea ieşirii din criza domestică este preocuparea principală şi Rusia nu are nici cum ajuta, nici cum strica planurile în această privinţă. Pentru ruşi, reluarea dialogului cu SUA de pe poziţii de egalitate este o problemă de orgoliu naţional: restaurarea cultului lui Stalin în Rusia se explică şi prin nevoia de a înlătura umilinţa naţională din anii ’90, când ţara lor şi-a pierdut statutul de superputere.
