Maestrul a fost operat luni seară de colecist, potrivit reprezentanţilor Spitalului Floreasca din Bucureşti, evoluţia postoperatorie fiind extrem de gravă, necesitând măsuri de terapie intensivă.
Actorul a decedat marţi, după ce starea sa a fost extrem de gravă şi a stat internat 19 zile.
"Bronhopneumonia este o infecţie pulmonară severă. Stafilococoul a fost depistat când pacientul a fost adus la spital. Acum există acest microb în plămâni, care a provocat această boală, iar infecţia s-a dus în tot sângele şi în tot corpul. Asta înseamnă şoc septic. Această infecţie a provocat multiple funcţionări defectuoase ale organelor", declara purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa.
Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu bronhopneumonie cu stafilococ auriu şi candida, pneumonie bazală stânga în remisie, şoc septic, disfuncţie multiplă de organe, insuficienţă cardio-respiratorie cu suport vasopresor, insuficienţă renală cronică acutizată, hemofiltrare continuă, insuficienţă respiratorie acută cu suport ventilator, disfuncţie digestivă cu ileus dinamic, disfuncţie hepatică cu sindrom de colestaza, deficit sinteză hepatică, disfuncţie hematologică în remisie, a informat un comunicat al spitalului.
Actorul a fost internat de joi, 22 octombrie, la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" din Capitală, în secţia de terapie intensivă, ca urmare a unei infecţii generalizate (septicemie), a cărei cauză nu a fost cunoscută. Anterior, actorul fusese internat şi la Spitalul Elias. Medicii au spus că, de fapt, oboseala era o manifestare a septicemiei.
Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
"Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO