"Situaţia este în curs de verificare. La încheierea acesteia, vom reveni cu informaţii", se arată în răspunsul oferit de Direcţia de Comunicare.
Potrivit ziarului "Cotidianul", Mihai Berfela, din localitatea Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, a fost oprit de către poliţia italiană, pe 1 decembrie 2005, conducând în localitate cu viteză mai mare decât cea legală. Lui Berfela i-a fost reţinut permisul de conducere, iar poliţiştii italieni au cerut Consulatului României de la Milano să verifice autenticitatea permisului.
"Cotidianul" precizează că, în 20 decembrie 2005, românul a făcut cerere de reconversie a permisului românesc într-unul italian, procedura fiind posibilă doar dacă reprezentanţii consulatului îi eliberau o hârtie de autenticitate a respectivului permis.
În februarie 2006, se arată în articol, Consulatul României la Milano, prin
consulul Liliana Carmen Dinu, i-a eliberat lui Mihai Berfela un atestat de
autenticitate a permisului de conducere, act ce a făcut ca poliţia italiană să
îi elibereze românului un permis de conducere italian valabil.
"Cotidianul"
susţine că, la sesizarea sa, conducerea Poliţiei Rutiere a informat că Mihai
Berfela nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
Acest caz a fost în atenţia IGP, în mai 2008, dar a fost abandonat de către comisarul-şef Dumitru Zăbou.
Aceste informaţii intervin în plin scandal "Doi şi-un sfert", scandal în care este implicat şi numele consulului Tiberiu Dinu. În acest sens, premierul Emil Boc a declarat, marţi, că a decis să-l recheme pe Tiberiu Dinu pentru depăşirea atribuţiilor.
Consulul Tiberiu Dinu a declarat, tot marţi, la ieşirea de la DNA, că nu a fost înştiinţat de decizia premierului Emil Boc de a-l rechema în ţară, evitând, totodată, să facă orice fel de declaraţii pe tema dosarului "Doi şi-un sfert", în care a fost audiat.
Avocatul consulului României la Milano a declarat că acesta a fost audiat în calitate de martor şi a susţinut în permanenţă că nu are nicio legătură cu acest dosar. De altfel, potrivit unor surse judiciare, Dinu ar fi declarat, în faţa procurorilor, că nu i-a cerut niciun fel de informaţie şefului DGIPI Cornel Şerban.
După deplasarea la DNA, consulul Tiberiu Dinu urmează să ofere explicaţii suplimentare şi Direcţiei Generale Afaceri Consulare din cadrul MAE. Potrivit ministrului de Externe Cristian Diaconescu, Direcţia Generală Afaceri Consulare este cea care "va evalua, pas cu pas, evoluţia acestui caz şi va face propuneri în consecinţă".
Dinu a discutat, luni, aproximativ o oră, la sediul Guvernului, cu premierul Emil Boc şi cu ministrul Afacerilor Externe Cristian Diaconescu. Premierul i-a solicitat ministrului de Externe, vineri, să-l convoace la o întâlnire la Palatul Victoria pe consul pentru a clarifica situaţia privind desfăşurătorul telefonic invocat în cadrul anchetei de la DGIPI. Numele consulului României la Milano Tiberiu Dinu apare menţionat în dosarul legat de fostul şef de la DGIPI, Cornel Şerban.