''Vârstele de pensionare actuale sunt destul de mici. Avem o presiune importantă din partea Băncii Mondiale pentru a egaliza vârstele de pensionare între bărbaţi şi femei. Până în 2020, în opinia lor, vârsta de pensionare pentru bărbaţi trebuie să fie egală cu cea femeilor, adica 65 de ani'', a declarat ministrul Marian Sârbu.
''În opinia noastră această perioadă trebuie extinsă până în 2030, pentru că în România speranţa de viaţă nu este la fel de mare ca cea din ţările cu care ne comparăm'', a mai spus ministrul. VEZI VIDEO
De asemenea, ministrul a mai anunţat că dosarele de pensie ar putea fi depuse cu 30 de zile înainte de pensionare, astfel încât persoanele în cauză să primească pensia încă din prima zi de la pensionare.
''Trebuie modificate trei legi pentru a pune în aplicare această măsură. Eu voi finaliza acest proiect de act normativ în nu mai mult de 10 zile şi sper să ajungă pe masa Guvernului într-o lună de zile'', a precizat Marian Sârbu. VEZI VIDEO