Ludovic Orban a dorit să se stabilească cum au fost făcute înregistrările difuzate luni în presă.
O înregistrare făcută săptămâna trecută, în timpul unor discuţii cu uşile închise, între membrii comisiei parlamentare de anchetă a apărut luni în presă din România. Înregistrarea dezvăluie planul de atac al comisiei împotriva Elenei Udrea şi frânturi din dialogul purtat de liberalul Ludovic Orban, social-democrata Aura Vasile şi liberala Adriana Săftoiu.
Ulterior, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a cerut suspendarea comisiei pe motiv că "membrii comisiei şi-au propus să construiască un dosar penal unui ministru". Anastase a spus că va sesiza şi comisia juridică pe această temă.
Elena Udrea, ministrul Turismului, a declarat că nu se va mai prezenta la audierile de la comisia parlamentară şi va face plângere penală pe numele fiecărui membru care se aude în înregistrare.
Citeşte şi: