"Un meci câştigat pe merit, ştiam că vom avea un adversar incomod, bine organizat pe faza defensivă, cu un pressing foarte bun, care ştie să iasă pe contraatac, un joc cu mingi lungi. Noi am reuşit să-i surpindem prin această agresivitate, pe care ei o aveau şi printr-un pressing care nu i-a lăsat să-şi desfăşoare jocul. Cred că scorul nu reflectă exact ceea ce s-a întâmplat pe teren, singurele probleme au fost la acţiunile laterale şi la cornere, unde ei beneficiau de o talie avantajoasă şi de spirit de luptă pentru fiecare minge, le-am făcut faţă foarte bine, ei nu au avut nicio ocazie de a marca, am mai pierdut mingi, dar apărarea a jucat perfect şi a reuşit să închidă orice posibilitate de a marca", a declarat Răzvan Lucescu.
"O seară frumoasă, pe care n-o voi uita niciodată, n-aş putea spune că am avut emoţii mari, am totuşi o experienţă în cupele europene pe care mulţi şi-ar fi dorit să o aibă", a afirmat Lucescu.
"La echipa naţională, cu aceste meciuri jucate la două-trei luni trebuie să facem analiza pe o perioadă scurtă, trebuie sa dăm dovadă de motivaţie şi încredere, am avut o disponibilitate totală la efort. Am făcut un pressing avanasat, am avut o construcţie rapidă care ne-a permis să ajungem în faţa porţii în situaţii importante", a adăugat selecţionerul.
"A fost un meci în care toată lumea s-a implicat total, le-am spus că poate unuia sau altuia nu-i va ieşi jocul aşa cum ar fi vrut, dar trebuie să aibă atitudine şi să fie dispus la luptă, să se zbată pentru fiecare minge, nu vreau să fac aprecieri la adresa unuia sau altuia, întregul lot a jucat bine, ei au fost extraordinari toată săptămâna", a spus Răzvan Lucescu.
"Am stat şi am analizat foarte bine acest meci. Costea nu s-ar fi potrivit, chiar dacă este golgheter în campionat, trebuie să înţelegem că la nivelul acesta trebuie mai mult, vom avea grijă ca şi el să conştientizeze şi va deveni important pentru noi, eu decid", a declarat Lucescu.
Echipa naţională a României s-a impus, sâmbătă, scor 1-0, în deplasare, în faţa Lituaniei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2010, la meciul de debut al selecţionerului Răzvan Lucescu.
În urma acestui rezultat, România a acumulat 7 puncte după 6 meciuri disputate în cadrul Grupei a 7-a a preliminariilor CM 2010, după ce a mai învins Feroe şi a remizat cu Franţa. Tot sâmbătă s-a mai disputat partida Serbia-Austria, scor 1-0. Clasament: 1. Serbia 15p (6 meciuri), 2. Franţa 10p (5m), 3. Lituania 9p (6m), 4. Austria 7p (6m), 5. România 7p (6m), 6. Feroe 1p (4m).