După operaţia suferită la genunchiul drept, la care a avut o entorsă şi ruptură a ligamentului încrucişat anterior, Lobonţ a efectuat o parte a recuperării în Italia şi, potrivit presei din Cizmă, ar fi fost abordat de oficialii Romei şi ar urma să semneze un contract cu "giallorossi".
"Lobonţ, fost portar la Fiorentina şi Ajax, se află Roma pentru a efectua vizita medicală şi pentru a semna un contract cu AS Roma", a scris mediagol.it, citând Corriere dello Sport, care a anunţat chiar pe prima pagină că dinamovistul va fi legitimat de gruparea din capitala Italiei.
Ilsussidiario.net scrie că portarul naţionalei României şi al echipei Dinamo se antrenează la Trigoria pentru a se recupera după accidentare.
La AS Roma mai sunt legitimaţi Adrian Piţ şi Daniel Pena, iar Sebastian Mladen, Adrian Stoian şi Bogdan Gavrilă joacă la echipa de tineret.
În Serie A a mai ajuns în această vară Dorin Goian, achiziţionat de Palermo de la Steaua, iar Adrian Mutu (Fiorentina), Cristi Chivu (Inter Milano), Ştefan Radu (Lazio Roma) şi Paul Codrea (Siena) au deja state vechi în prima ligă din Italia.
Victor Becali a infirmat existenţa unui acord
Agentul lui Lobonţ, Victor Becali, a declarat, pentru NewsIn, că informaţiile privind un posibil transfer al portarului naţionalei la AS Roma sunt "numai invenţii".
"El se recuperează la o clinică a lui AS Roma, însă doar pe baza unei relaţii foarte bune pe care o avem cu clubul italian. Ei i-au dat voie să se antreneze la baza lor atât timp cât echipa nu face antrenamentele acolo. Cine îşi permite să dea mulţi bani pe un jucător care se recuperează după o accidentare gravă? Prioritatea lui Lobonţ în acest moment este să se refacă după accidentare, nu să se transfere. Dacă el nu se accidenta în primăvară, se punea problema să plece la o club puternic. Lobonţ nu a fost niciodată în atenţia Romei", a spus Becali, care a adăugat că portarul nu se poate despărţi uşor de clubul care "i-a întins o mână" atunci când a avut probleme la Ajax şi la Fiorentina, readucându-l în circuit atunci când nu mai avea locul de titular asigurat.
"Bogdan Lobonţ este jucătorul şi căpitanul lui Dinamo. Obiectivul lui Dinamo este recuperarea cât mai rapidă a căpitanului nostru. Îl aşteptăm cât mai repede pe Bogdan Lobonţ să revină în poarta lui Dinamo", a spus şi preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, pentru site-ul oficial al clubului.