Sectorul privat este dat drept exemplu de restructurare rapidă şi eficientă în economie, iar sectorul public este îndemnat să-i urmeze exemplul. Las la o parte că exprimarea de ansamblu „sectorul privat“ poate ascunde multe poveşti diferite, punând la grămadă microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii şi corporaţii transnaţionale, investitori români şi străini, firme privatizate sau investiţii pe loc gol. Dar cât de mult s-a restructurat cu adevărat sectorul privat?
Pentru început, să recunoaştem că sectorul privat ne-a băgat în criză. Consumul privat a fost cel care a crescut exagerat de mult, finanţat prin creşterea datoriei private externe şi interne. Anumite sectoare ale economiei sunt supra-îndatorate, în special comerţul şi construcţiile - deloc întâmplător acestea sunt şi sectoarele care au cunoscut cele mai rapide rate de creştere şi au tras după ele PIB-ul în ultimii cinci-şase ani înainte de criză. În plus, primele 20 de companii private încheiaseră anul 2008 cu datorii cumulate de 8,3 miliarde de euro. Deci, şi economic, şi moral era firesc ca primele restructurări să apară în sectorul privat - pentru că acesta era mai îndatorat.