"Eu cred că democrat-liberalii sunt supăraţi că vor pierde alegerile pentru că altfel nu îi înţeleg de ce sunt atât de disperaţi şi fac tot felul de declaraţii. Eu mă aflu acum într-o situaţie ingrată din care trebuie să găsesc scuze pentru diferitele declaraţii ale unor cetăţeni cu funcţii de partid. Săptămâna viitoare trebuie să purtăm o discuţie în Coaliţie foarte importantă, pentru a vedea ce şi cum pentru că nu văd cât ar mai ţine situaţia asta în care PSD şi PD-L sunt soţ şi soţie în Guvern şi divorţaţi în afara Guvernului", a declarat Liviu Dragnea.
Cu toate acestea, Coaliţia nu trebuie să fie ruptă, consideră Liviu Dragnea.
"Chiar dacă există această situaţie foarte tensionată, chiar dacă s-au ascuţit foarte mult armele în această campanie de europarlamentare, eu cred că e important ca actuala Coaliţie guvernamentală să nu fie ruptă pentru că e foarte important pentru ţară. Dacă nu ne înţelegem în Coaliţie, cu noi sau cu ei în Opoziţie ar fi mult mai critică situaţia", a afirmat Dragnea.