"Nu ştiu când se va rupe. Eu sper să nu se rupă. Dar vă spun sincer, nu am foarte mari speranţe. Eu cred că în România nu funcţionează coaliţiile. Poate ar trebui să ne gândim serios după prezidenţialele astea, poate la un alt sistem de alegeri", a spus Dragnea.
Dragnea a menţionat că există o stare de nemulţumire generală, nu numai în partid, ci şi în populaţie.
"Mircea Geoană nu a spus că în septembrie vom ieşi de la guvernare. Noi încercăm în perioada imediat următoare să găsim o cale, un sistem, un mod de a reuşi să colaborăm în această coaliţie care nu este făcută din dragoste", a declarat vicepreşedintele PSD.
Referitor la declaraţia de vineri a lui Geoană că "Pogea e adus de pe drumuri", Dragnea a replicat: "Nu cred că domnul Pogea a fost adus de pe drumuri. A fost adus de domnul Videanu de la firma dumnealui".
Despre discursurile colorate de la întâlnirea PSD de vineri de la Turnu Măgurele, Dragnea a spus că a fost o discuţie liberă "în familie", susţinând că toate partidele fac asta.