DINAMO - RAPID 3-0 (Dănciulescu 29, M. Niculae 56, Ad. Cristea 89)
Dinamo: Lobonţ - Blay, Tamaş, Moţi, Bruno Simao - Torje (Mitea 80), Papa Malick, N'Doye, Ad. Cristea - Dănciulescu (Zicu 86), M. Niculae (Cl. Niculescu 83). Antrenor: Mircea Rednic.
Rapid: Elinton Andrade - Maftei, R. Fernandes, Mardare (J.P. Pinto 58), Bozovic - J. P. Andrade, Lazăr - Grigorie (Pitbull 64), Spadacio, Cesinha (Herea 77) - Djalovic. Antrenor: Marian Rada.
Arbitrul nu a acordat niciun cartonaş pe toată durata meciului.
Arbitri: Aurelian Bogaciu - Ionel Popa, Eduard Dumitrescu
Stadion: Dinamo; Spectatori: 13.000
Cum s-au marcat golurile:
1-0, min. 29: Torje a centrat de pe partea dreaptă, Dănciulescu a profitat de faptul că Fernandes nu a ajuns la minge şi a înscris cu un şut din voleu de la aproximativ 10 metri.
2-0, min. 56: Torje a scos în careul mic o minge din tuşă, Andrade şi Fernandes s-au încurcat, iar Marius Niculae a împins-o în poartă din patru metri.
3-0, min. 89: Adrian Cristea a preluat un balon la marginea careului şi a marcat cu un demivoleu la colţul scurt.
În minutul 40, Dinamo a mai ratat o mare ocazie, atunci când şutul lui Marius Niculae, din piruetă de la aproximativ 11 metri, a lovit stâlpul din dreapta al porţii lui Andrade.
Rapid a fost foarte aproape de a egala scorul la 1 în prelungirile primei reprize, când Cesinha i-a fentat pe Tamaş şi Blay, dar şutul său din 10 metri a fost respins spectaculos de Lobonţ.
Formaţia giuleşteană a evoluat pentru prima oară în acest sezon într-un echipament roz, identic cu cel purtat de gruparea italiană Palermo, ambele având contract cu aceeasi marcă, Lotto.
Fundaşul portughez Bruno Simao a debutat în acest meci pentru Dinamo, la două luni după ce a semnat un contract valabil până în vară. Acesta a fost folosit de Mircea Rednic ca urmare a faptului că fundaşii de bandă stângă Cristian Pulhac şi Zie Diabate sunt accidentaţi şi nu au putut fi incluşi în lot. De asemenea, senegalezul Papa Malick a fost titular în premieră de la transferul său, în timp ce George Blay a jucat pentru prima oară în acest retur.
Autorul golului trei, Adrian Cristea, i-a dedicat reuşita colegului său Florin Bratu, accidentat de mai multe luni şi care ar putea reveni pe gazon abia în mai.
La începutul partidei, suporterii lui Dinamo au aprins zeci de torţe şi fumigene în peluza Cătălin Hâldan şi au afişat mai multe bannere de încurajare pentru favoriţi: "Tradiţia ne obligă la victorie" sau "Azi vă luminăm calea spre victorie". Aceştia nu au uitat nici de duelul cu fanii adverşi: "Al 100-lea meci pentru noi / Voi aţi fost mereu pe planul doi", "Când se taie curentul / Nu vă vedem nici de la un metru" sau "Torcida, Legione şi Bombardierii, iată de ce vă spunem gunoierii".
De partea cealaltă, cei 400 de rapidişti prezenţi la meci au aprins la rândul lor câteva zeci de torţe şi i-au apostrofat pe fanii dinamovişti: "Fenomenul ultras în Ştefan cel Mare / O sută în peluză, 50 în deplasare".
În minutul 75, între fanii celor două echipe a izbucnit un conflict, după mai multe dueluri verbale, însă forţele de ordine au intervenit prompt şi au reuşit să calmeze spiritele.
Rapid a înregistrat sâmbătă primul eşec în campionat după 6 luni, penultima oară fiind învinsă de Pandurii Târgu Jiu, tot în deplasare, scor 0-2, pe 3 octombrie 2008. În acest interval, alb-vişiniii au mai disputat 11 partide, dintre care au câştigat şapte, iar patru s-au încheiat la egalitate.
Dinamo şi Rapid au jucat sâmbătă al 100-lea meci direct în Liga I. După acest joc, formaţia din Ştefan cel Mare a ajuns la 45 de victorii, în timp ce giuleştenii au 37. Pe teren propriu, unde s-au disputat 50 de meciuri, roş-albii au câştigat de 26 de ori în timp ce oaspeţii s-au impus în doar 15 rânduri.
Dinamo a jucat împotriva Rapidului meciul cu numărul 1.800 în Liga I, primul fiind disputat pe 22 august 1948, tot pe teren propriu, împotriva Jiului Petroşani. Dintre cele 1.800 de meciuri, 1006 au fost victorii, 387 egaluri şi 407 înfrângeri. De asemenea, reuşita lui Dănciulescu a însemnat golul cu numărul 2.300 pentru Dinamo în Ştefan cel Mare în cele 901 meciuri jucate pe propriul teren.