"Nu mai contează ce simt eu, e important pentru fotbalul românesc că s-a calificat Timişoara mai departe. E prima echipă din Liga I care are asigurată prezenţa în grupele Ligii Europa. S-a demonstrat că pentru a reuşi în fotbal ai nevoie şi de o conjunctură favorabilă. În prima manşă, a întâlnit un Şahtior care suferea pentru că nu avea antrenorul lângă ea. Organizarea perfectă a defensivei Timişoarei şi lipsa de eficacitate a lui Fernandinho şi Jadson au decis acest meci retur", a spus Lucescu.
Fiul tehnicianului de la Şahtior afirmă că cea mai mare parte a calificării s-a decis în meciul de la Doneţk. "Calificarea s-a decis la acel 2-2 din partida tur pentru că acum a dat posibilitatea Timişoarei să se organizeze în apărare, ceea ce s-a şi întâmplat. Nu m-a surprins faptul că Timişoara s-a calificat, am spus-o şi înainte că va fi o dublă foarte echilibrată şi nu e bine pentru Şahtior".
Selecţionerul a vorbit şi despre starea lui Mircea Lucescu după această eliminare prematură din Liga Campionilor. "E clar că e mâhnit, că suferă, el a fost obişnuit cu Liga Campionilor, dar asta face parte din frumuseţea fotbalului. În mai, trăia probabil cea mai frumoasă seară din carieră, iar acum a fost eliminat din Ligă", a conchis acesta.
FC Timişoara a reuşit să elimine, miercuri, deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, după ce a remizat, scor 0-0, în manşa secundă disputată pe Dan Păltinişanu, şi va evolua în play-off-ul competiţiei. În partida tur, cele două formaţii au remizat, scor 2-2, astfel că bănăţenii s-au calificat, conform regulamentului, datorită golurilor marcate în deplasare.