Anul trecut, producătorii de cartofi din Harghita au fost nevoiţi să
arunce tone de cartofi la gunoi. Nici anul acesta nu prea există pe
piaţă. Salvarea vine însă de peste graniţe. Ruşii au anunţat deja că
vor importa 2000 de tone de cartofi româneşti.
Şi merele româneşti pierd teren în faţa celor din Polonia, Ungaria sau
Italia. Paradoxal, chiar în Mureş, primul judeţ din ţară la producţia
de mere. Supermaketurile şi pieţele sunt pline cu mere aduse de peste
hotare, în timp ce fructele producătorilor mureşeni nu se mai cumpără.
"Chiar dacă nu au un aspect comercial atât de bun ca cele din vest., calitativ, merele noastre sunt mult mai bune", a declarat Liviu Timar, director Direcţia Agricolă Mureş.
"Noi încercăm să facem faţă prin reducerea preţurilor", a precizat Gelu Tonea, inginer horticultor şi şef de depozit.
În judeţul Mureş se produc anual aproape 60.000 de tone de mere.
'Deliciosul de Voinesti", "Mutzu" sau "Ionatanul" au pierdut şi ele
teren în faţa soiurilor aduse din străinate, la preţuri foarte mici. În
Bazinul pomicol de pe valea Dambovitei, producatorii pierd zeci de tone
de fructe.
"Pierderile anul acesta vor fi destul de mari, din estimări, peste 30% din producţia de mere se va strica", a menţionat Ion Oprea, preşedinte Asociaţia Pomicolă Voineşti.
Autoritatile locale din Voineşti încearcă să-i ajute pe producătorii
damboviţeni prin infiinţarea unui centru de colectare a fructelor.