"M-am implicat în ultimele zile, în calitatea mea de preşedinte al
Comisiei de Politică Externă, în problema repatrierii lui Magyarosi
Arpad, cetăţean român, din Bolivia", a declarat Borbely.
Politicianul a spus că nu cunoaşte toate detaliile şi circumstanţele în
care a murit Magyarosi Arpad şi a fost arestat Toaso Elod, însă
consideră implicarea lui drept o obligaţie. "Evident m-am interesat la
Ministerul de Externe, la Ambasada României din Budapesta - şi chiar
azi am vorbit cu ambasadoarea României la Budapesta, pentru
că, deoarece nu sunt ambasade ale României şi Ungariei în Bolivia, din
partea ungară a fost însărcinat ambasadorul ungar din Buenos Aires şi
un alt diplomat care se află în Bolivia şi partea română le-a cerut
ajutorul - şi a fost oferit de partea maghiară - să reprezinte şi
interesele României. În acest sens a fost trimisă şi o adresă. Nu intru
în detalii pentru că nu ştim detaliile şi sper să se afle cât mai
curând deoarece autorităţile din Bolivia sunt destul de reticente, nu
dau prea multe informaţii", a afirmat Borbely.
El speră ca trupul lui Magyarosi să fie repatriat cât mai repede, acolo
unde doreşte familia. "Oricum este regretabil ce s-a întâmplat şi în
continuare voi fi implicat, în această calitate de preşedinte al
Comisiei de Politică Externă. Familia decide, se pare că mai întâi la
Budapesta. Ambasadoarea a vorbit zilele acestea de mai multe ori cu
mama lui Magyarosi şi familia va decide unde va fi dus el", a precizat
deputatul.
Bunica şi unchiul lui Magyarosi care trăiesc în Sovata au spus că nu
cunosc foarte multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat cu nepotul
lor. Unchiul Toth Janos a spus că sora lui l-a rugat să o ajute cu
strângerea banilor pentru repatriere, însă el nu are cum să o ajute.
Acesta a mai afirmat că între el şi sora lui există anumite "divergenţe
de natură politică" şi chiar susţine că lipsa de educaţie a mamei l-ar
fi împins pe Arpad către extremism.
În schimb, mai multe grupuri de tineri, foşti colegi atât din Târgu
Mureş, cât şi din Sovata, au început să strângă bani. Potrivit unor
surse neoficiale, ar fi necesară o mare sumă de bani pentru repatriere,
peste 100.000 de dolari.
Noul ministru de Externe al Ungariei, Peter Balazs, a declarat marţi că
ţara sa va oferi asistenţă României pentru aducerea în ţară a corpului
neînsufleţit al românului Arpad Magyarosi, ucis de forţele din Bolivia,
relatează MTI, citat de Budapesta Times.
"Ne-am oferit să ajutăm la repatrierea cadavrului", a spus el, adăugând
că şi Crucea Roşie îşi va oferi asistenţa. Consulul onorific al
Ungariei în La Paz a declarat că l-a vizitat pe Elod Toaso, un ungur
închis fiind suspectat de conspiraţie cu teroriştii. Toaso a fost
arestat în timpul unei operaţuiuni a poliţiei, care, potrivit
autorităţilor, a dejucat un plan de asasinare a preşedintelui Evo
Morales.
Ministrul ungar de Externe a declarat marţi că nu se ştie care este
exact implicarea cetăţenilor ungari în incidentul din Bolivia. "Nu ştim
cum au fost victimele folosite ca modalitate de a se obţine ceva, până
la ce punct este posibil să fi fost ţintele unor manevre politice
interne", a declarat el.
Un cetăţean ungar, Eduardo Rozsa Flores, un român, Arpad Magyarosi, şi
un irlandez, Michael Marton Dwyer, au fost împuşcaţi mortal de forţele
boliviene. Flores a fost înmormântat în Santa Cruz vineri, iar cadavrul
lui Magyarosi va fi adus acasă.
Ministerul român de Externe a anunţat marţi că a obţinut confirmarea
oficială că persoana ucisă săptămâna trecută într-o operaţiune care ar
fi permis dejucarea unui atentat la viaţa preşedintelui bolivian Evo
Morales era cetăţean român.
Ministerul a informat că Ambasada României de la Lima (Peru), care
gestionează relaţia cu Bolivia, a solicitat încă de la data de 18
aprilie 2009 autorităţilor boliviene clarificări privind circumstanţele
în care s-a produs evenimentul. De asemenea, Ambasada a solicitat să
fie informată dacă cetăţeanul respectiv a fost înhumat pe plan local
sau nu.
Potrivit MAE, până în acest moment nu a fost primit niciun răspuns
oficial privind aceste elemente din partea autorităţilor boliviene. Cu
toate acestea, presa străină a scris luni că Árpád Magyarosi a fost
îngropat în Bolivia.
Direcţia Generală Afaceri Consulare a MAE este în contact cu familia
cetăţeanului român, aflată în Ungaria, şi acţionează pentru
identificarea soluţiilor în vederea repatrierii corpului neînsufleţit.