"Sunt bucuros de victorie, pentru că a fost una muncită, iar jucătorii merită felicitaţi. Sper ca băieţii să înţeleagă că victoriile se obţin cu sacrificii şi sper să obţinem puncte care să ne apropie de poziţia unde ar trebui să fim", a spus tehnicianul stelist.
Lăcătuş crede că pentru penalty-ul ratat de Bogdan Stancu a fost de vină tracul sau oboseala. "Vom mai exersa la antrenamente şi sperăm să găsim un jucător care are mai mult sânge rece. Mă bucur însă că Pantelis îşi face datoria şi a marcat din nou", a declarat Marius Lăcătuş.
Antrenorul "roş-albaştrilor" s-a arătat dezamăgit de faptul că, deşi au promis că se vor limita la a încuraja echipa, suporterii au continuat războiul cu patronul Gigi Becali, care nu a fost prezent în tribună, el fiind arestat pentru instigare la privare de libertate: "Când suporterii vor fi 100% alături de echipă va fi mai bine, iar asta va da încredere şi aripi jucătorilor. Suntem pe un drum bun, am vorbit cu liderii galeriei şi am fost asigurat de aceştia că vor încuraja echipa. Mi-au spus că îl vor ignora pe Gigi, dar nu a fost aşa".
De cealaltă parte, antrenorul Gloriei Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că echipa sa s-a mişcat bine în prima repriză, însă nu a mai repetat evoluţia bună şi în partea a doua, când "jocul curgea într-o singură direcţie, iar golul trebuia să pice până la urmă". Tehnicianul s-a arătat însă puţin nemulţumit de maniera de arbitraj a centralului Teodor Crăciunescu: "În a doua parte Crăciunescu a exagerat cu arbitrajul împotriva noastră. Echipele mici nu vor fi niciodată avantajate de arbitraj în faţa celor mari".