La o grădina zoologică din Berlin s-au născut trei pui de jaguar
Sunt mici, pufoşi şi drăgălaşi. O mini-armată de fotografi şi cameramani s-a înghesuit să îi surprindă la prima lor ieşire în public. Este vorba despre trei pui de jaguar născuţi luna trecută la Berlin.
Jumanes, Atiero şi sora lor Valdivia s-au născut pe 16 aprilie şi sunt
mândria grădinii zoologice Tierpark din capitala Germaniei. Naşterea
jaguarilor în captivitate este întotdeauna un motiv de bucurie ţinând
cont că numărul lor în sălbăticie este în continuă scădere. După
prezentarea de ieri, cei trei pui şi mama lor vor putea fi văzuţi de
acum înainte şi de restul vizitatorilor grădinii zoologice din Berlin.