"Este o reacţie de teamă din partea PD-L-ului la măsurile ferme pe care Dan Nica le-a luat şi pe care are de gând să le ia şi pentru alegerile prezidenţiale, pentru ca aceste alegeri să nu fie fraudate", a acuzat Liviu Dragnea.
În opinia social-democratului, "Traian Băsescu ar trebui să reacţioneze şi să se implice în situaţia asta pentru că primul ministru, poate împins de PD-L, este în situaţia de a arunca România într-o criză politică extrem de gravă, care se suprapune peste cea economică".
PSD discută serios despre efectele pe care le poate avea decizia primului ministru, a asigurat Dragnea. "Dacă va rămâne pe poziţie, primul ministru şi Traian Băsescu aruncă România într-o criză politică extrem de gravă", a avertizat pesedistul.
"Dacă nu renunţă la această remaniere, înseamnă că primul ministru nu mai este responsabil. Dacă, în 24 de ore, nu renunţă la remaniere, PSD va retrage, categoric, sprijinul politic pentru Emil Boc", a încheiat Dragnea.