"Am avut o discuţie foarte bună cu reprezentanţii PNL, PSD, UDMR, PC şi minorităţile naţionale. Am acceptat propunerea de a fi nominalizat pentru funcţia de prim-ministru al României.În acest moment sunt candidatul promovat de PNL, PSD, UDMR, PC şi grupul minorităşilor naţionale", a anunţat Klaus Johannis.
"PNL, Alianţa PSD+PC, UDMR şi minorităţile îmi vor oferi sprijin, evident în cazul în care voi fi desemnat", a mai spus Johannis, care a anunţat că la negoicierile de miercuri de la Senat nu s-a adus în discuţie componenţa viitorului Executiv.
"Primul-ministru desemnează miniştrii, dar nu am de gând să numesc miniştrii fără consultarea partidelor care m-au susţinut", a mai declarat Klaus Johannis. În opinia primarului Sibiului "varianta optimală de guvern este cea de tehnocraţi", însă nu a dorit să comenteze posibile nume înainte de desemnare.
"În urma adoptării moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Emil Boc şi a discuţiilor purtate între partidele politice reprezentate în Parlamentul României, s-a conturat o nouă majoritate absolută pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim–ministru, formată din PSD+PC, PNL, UDMR şi reprezentanţii Grupului Parlamentar al minorităţilor naţionale. Această majoritate transparentă, care reprezintă peste 65% din numărul total al senatorilor şi deputaţilor, a decis să-l susţină pentru funcţia de prim-ministru pe domnul Klaus Werner Johannis. Mandatul acestuia este să formeze un Guvern care să gestioneze problemele economice urgente ale ţării, să asigure organizarea de alegeri prezidenţiale libere şi corecte şi să restabilească încrederea partenerilor sociali în Executiv", se arată în scrisoarea trimisă şefului statului de către preşedinţii partidelor din Opoziţie.
Semantarii scrisorii i-au cerut şefului să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii Opoziţiei "în cel mai scurt timp pentru depășirea acestei crize".
"Eu sunt un candidat independent, dar nu sunt apolitic", a spus primarul Sibiului. Johannis a confirmat că la negocierile de la Senat nu s-a discutat despre menţinerea la conducerea Executivului şi după alegerile prezidenţiale. Această discuţie va avea loc abia după ce va fi cunoscut viitorul preşedinte al ţării, a mai anunţat acesta.