Despre Kim se spune că a suferit un atac cerebral în august. Întrebat dacă acesta este în continuare la conducerea ţării, directorul CIA a spus: "Fără să discut informaţii clasificate, cred că există indicii că el continuă să fie la conducerea ţării".
Marţi, Coreea de Nord a spus că pregăteşte lansarea unui satelit, dar analiştii spun că de fapt va fi vorba despre testarea unei rachete cu rază lungă de acţiune. "Evident, acordăm atenţie acestei chestiuni, din cauza implicaţiilor sale în termeni de politică", a spus Panetta.
Pe de altă parte, China l-a invitat pe Kim la un summit cu liderul chinez Hu Jintao, în condiţiile celebrării a 60 de ani de legături diplomatice. Invitaţia a fost adresată miercuri de un oficial al Partidului Comunist chinez unei delegaţii a partidului din Coreea de Nord, invitată în China. Potrivit presei chineze, Kim a răspuns deja favorabil luna trecută unei invitaţii scrise a preşedintelui Hu. Nu a fost fixată o dată pentru summit.
China şi Coreea de Nord sunt teoretic legate în continuare de un acord de apărare reciprocă, încheiat în 1961. Cele două ţări, care au peste 1.400 de kilometri de frontieră comună, au relaţii strînse pe plan ideologic şi economic.
China este un mediator în negocierile internaţionale ce urmăresc să convingă Phenianul să renunţe la ambiţiile sale nucleare.