Ultimul turneu de Grand Slam al anului a intrat în a doua săptămână de concurs, cu o mare surpriză pe tabloul fetelor înaintea fazei sferturilor.
A treia favorită, Venus Williams, câştigătoare a US Open în 2000 şi 2001, a fost eliminată de către Kim Clijsters, aflată abia la al treilea concurs în circuitul profesionist, după o pauză de doi ani. Meciul direct din optimi a fost câştigat cu 6-0, 0-6, 6-4 de belgiancă, ea admiţând că în ultimul set, când servea pentru meci, la 40-15, a devenit foarte agitată.
"Nu pot să spun exact ce-a fost în mintea mea. Îmi simţeam braţul mai greu cu 50 kg", a declarat Clijsters. Următoarea adversară îi va fi talentata jucătoare chineză Na Li, care a eliminat-o cu 6-2, 6-3 pe italianca Francesca Schiavone. Într-un alt sfert de finală se vor întâlni Serena Williams şi Flavia Penetta.
La masculin abia ce s-a completat tabloul optimilor, unde Rafael Nadal şi-a ocupat un loc în detrimentul compatriotului său Nicolas Almagro (7-5, 6-4, 6-4) şi va juca în continuare cu francezul Gael Monfils. grupul favoriţilor rămâne compact, toţi cei mai buni opt jucători ai lumii continuând turneul, cu excepţia celui de-al cincilea favorit, Andy Roddick.