\"Este inacceptabil o formulă unde nu participă şi un reprezentant al UDMR. Unii nu sunt mai candidaţi decât alţii, unele formaţiuni politice mai parlamentare decât altele. Am fost contactat de domnii Geoană şi Antonescu şi mi-au zis că din punctul lor de vedere nu ar fi nicio problemă. Am vorbit şi cu domnul Sebastian Lăzăroiu care mi-a confirmat că nici din partea lor nu este nicio problemă, dar alţii au dorit în 3. Mai precis IPP-ul. \", a declarat Kelemen Hunor la Realitatea TV.
Candidatul UDMR la Preşedinţie Kelemen Hunor a semnalat presei că a fost exclus de la dezbaterea publică organizată vineri şi a solicitat \"respectuos\" includerea sa printre participanţi.
IPP anunţă că formatul nu va suferi modificări
\"Nu am fost contactat de staff-ul niciunuia dintre cei trei candidaţi confirmaţi în această seară legat de participarea unui alt candidat. Dacă se fac un alt fel de dezbateri, ele nu au ajuns la noi. Nu au nimic oficial în momentul de faţă\", a declarat Adrian Moraru, directorul adjunct al IPP.