"Acest Guvern doreşte să meargă mai departe cu aceeaşi lipsă de viziune cu care a guvernat un an de zile. Acest Guvern este un guvern politic cu o mască transparentă de tehnocraţi şi fără majoritate, fără autoritate politică şi, până la urmă, fără răspundere politică", a afirmat Kelemen Hunor în timpul dezbaterilor din cadrul Parlamentului în şedinţa pentru învestirea Guvernului Croitoru.
Deputatul UDMR a criticat şi decizia lui Traian Băsescu de a îl desemna premier pe Lucian Croitoru, aducând aminte că şeful statului "visa" la sfârşitul anului o coaliţie PD-L -PSD, iar acum "visează o struţo-cămilă teleghidată".
Pe lângă lipsa măsurilor "imediate" pentru criza economică şi lipsa de măsuri concrete în sistemul sanitar, Kelemen a mai criticat şi lipsa unui capitol referitor la minorităţi în Programul de guvernare al lui Croitoru. "Sistemul nu este pregătit să ofere protecţie cetăţeanului, dar este pregătit să ceară mai mulţi bani, din ce în ce mai mulţi bani. Aşteptam de la acest Guvern şi un gest mărunt, o deschidere către minorităţile naţionale, niciun capitol, doar o propoziţie foarte scurtă", a afirmat deputatul UDMR.
Totodată, Kelemen a reiterat problema nerespectării voinţei majorităţii în desemnarea de către şeful statului a unui premier, spunând că, dacă majoritatea era respectată, Klaus Johannis ar fi fost deja premier. "Se vorbeşte despre o criză politică care putea fi rezolvată demult. Nu trebuia altceva decât respectarea principiului majorităţii. Un principiu consacrat în democraţiile occidentale(...) În 2005 principiul majorităţii era bun, era bun pentru preşedinte, iar acum vedem că nu mai e bun acest principiu", a conchis Kelemen.
Prezidenţiabilul a precizat la sfârşitul discursului că grupurile UDMR din Camera Deputaţilor şi Senat vor vota împotriva învestirii cabinetului Croitoru.