Internaţionalul din Mali a afişat, după reuşita din minutul 40 al meciului cu Deportivo, un tricou pe care era înscris un mesaj de solidaritate pentru Palestina, ţară care poartă în prezent un război cu Israelul.
Legislaţia sportivă din Spania sancţionează cu amendă, conform articolului 120, fotbaliştii care afişează în timpul jocului mesaje de natură politică sau religioasă.
Altfel, gestul lui Kanoute a fost salutat de mai mulţi fani şi chiar de către oficialităţi ale Ambasadei Palestinei din Spania.
FC Sevilla a învins, miercuri, pe teren propriu, pe Deportivo la Coruna, scor 2-1, într-un meci contând pentru prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Spaniei.