Efortul are ca scop detensionarea relaţiilor dintre Cuba şi Statele Unite. Juanes, câştigător a 17 premii Latin Grammy, a ţinut capul de afiş al concertului. Numărul de spectatori a fost chiar mai mare decât aşteptările, surse din partea organizatorilor susţin că în Piaţa Revoluţiei au fost peste un milion de oameni.
Dacă pe plan local iniţiativa lui Juanes de a organiza concertul s-a bucurat de mult sprijin, atât din partea autorităţilor, cât mai ales a publicului, în Statele Unite situaţia a fost cu totul alta. Exilaţii anticomunişti din Florida au asociat gestul cântăreţului cu o susţinere şi încurajare a regimului comunist de la Havana.
Juanes a primit ameninţări cu moartea, iar casa lui este sub supravegherea poliţiei. Juanes nu este la primul concert de acest gen. În martie 2008 evenimentul "Pace fără frontiere" a atras zeci de mii de oameni la graniţa dintre Venezuela şi Columbia.