Comitetul Executiv are prevăzută pe ordinea de zi analizarea rapoartelor de activitate la toate naţionalele, însă Piţurcă, după demiterea din primul mandat prin voturile lui Pinalti&Co., şi-a pus o clauză în contract conform căreia nu este obligat să dea socoteală conducătorilor de club.
Raportul va fi prezentat de directorul general Ionuţ Lupescu, el însuşi expus la tirul preşedinţilor după ce a negociat un contract păgubos pentru FRF, care prevede o clauză de reziliere de 600.000 de euro pentru Piţurcă.
Surse din cadrul FRF susţin că se negociază cu Piţurcă rezilierea contractului pe o sumă mult mai mică, 200-250.000 de euro, însă înlocuirea sa înainte de meciul cu Lituania depinde şi de răspunsul posibililor înlocuitori.
În cazul în care se va renunţa la actualul selecţioner, potrivit oficialilor FRF, noul tehnician va fi tot un antrenor român. Cele mai mari şanse le au Gică Hagi, Dan Petrescu, Lucescu jr, Dan Petrescu sau Cosmin Olăroiu.
Piţurcă a fost reprezentat la CEX de secundul Ştefan Iovan, însă acesta a părăsit "CasaFotbalului" în momentul în care început şedinţa.
Componenţa Comitetului Executiv:
1. Mircea Sandu – preşedinte
2. Dumitru Dragomir – prim-vicepreşedinte
3. Patriţiu Abrudan – vicepreşedinte
4. Cristian Borcea – reprezentant al cluburilor de Liga I
5. Iuliu Mureşan – reprezentant al cluburilor de Liga I
6. Ştefan Chiţu – reprezentantul cluburilor de Liga a II-a
7. Sorin Altmayer – reprezentantul cluburilor de Liga a II-a
8. Constantin Anghelache – reprezentantul cluburilor de Liga a III-a
9. Hacic Garabet – reprezentantul cluburilor de Liga a III-a
10. Paul Costaş – reprezentantul cluburilor cu activitate exclusivă de copii şi juniori
11. Jeno Szasz – reprezentantul cluburilor de fotbal în sală
12. Daniel Robe – reprezentantul cluburilor de fotbal feminine
13. Gheorghe Constantin – preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor
14. Dumitru Costin – preşedintele sindicatului fotbaliştilor recunoscut de FIFPRO (fără drept de vot)