Scandalul sexual în care pare a fi implicat Tiger Woods ia amploare. După \"ratarea\" numită Rachel Uchitel, care a negat că ar fi fost amanta sportivului, presa din SUA a mai scos o iubită pentru celebrul jucător de golf.
O cheamă Jaimee Grubbs, are 24 de ani şi e o ospătăriţă din San Diego. Tânăra, care apare şi într-un show pe VH-1, susţine că a început din 2007 o aventură cu Tiger Woods, după ce s-au cunoscut într-un club de noapte din Las Vegas. Mai mult, Jaimee anunţă că are dovezi pentru infidelitatea acestuia, Woods fiind căsătorit cu Elin Nordegren din 2004. Ar fi primit 300 de sms-uri licenţioase de la sportiv, cu care ar fi avut 20 de întâlniri sexuale.
Şi accidentul lui Woods, care s-a lovit cu maşina de un hidrant şi apoi de un copac, în apropierea casei sale, pare a fi în stânsă legătură cu problemele extra-conjugale ale acestuia. Tânăra \"amantă\" a mai spus presei americane că, pe lângă fotografii şi SMS-uri, mai are în căsuţa vocală a mobilului şi un mesaj de la Woods, în care acesta îi declară că soţia îl suspectează că are o aventură. Mesaj pe care Jaimee l-ar fi primit pe telefon în 24 noiembrie, cu trei zile înainte de accidentul lui Woods.