Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a concesionat, anul trecut, firmei Marine Resources Exploration International SRL, care face parte din Rompetrol Holding SA, 9000 de kilometri pătraţi în Marea Neagră, pentru explorarea resurselor de nămol sapropelic.
"Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 10.743/2008 privind explorarea resurselor de nămol sapropelic din perimetrul Delta, marginea platoului continental, panta continentală şi domeniul abisal, româneşti ale Mării Negre, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent şi Societatea Comercială Marine Resources Exploration International SRL, din Municipiul Bucureşti, în calitate de concesionar", se arată în Ordinul nr. 143/29 iulie 2008, publicat în Monitorul Oficial, nr. 594/7 august 2008, semnat de fostul preşedinte al ANRM, Bogdan Găbudeanu.
Firmei care a câştigat licitaţia, Marine Resources Exploration International SRL, i s-a concesionat o suprafaţă de 9000 km pătraţi, dintre care 3800 km pătraţi se aflau în zona de litigiu internaţional cu Ucraina, potrivit NewsIn.
Potrivit datelor din Registrul Comerţului, Marine Resources Exploration International SRL are un capital social de 719.700 lei, iar sediul său este în Calea Victoriei, nr. 155. Această societate a fost înfiinţată cu circa o lună înainte de a i se aproba licenţa de concesiune.
Marine Resources Exploration International SRL este o companie românească, înfiinţată în 2008, având ca obiect de activitate explorările marine. Compania este subsidiara Marine Resources Exploration International BV care este deţinută, în proporţie de 95%, de către Rompetrol Holding, cu sediul în Elveţia.
Nămolul sapropelic reprezintă, împreună cu ceilalţi compuşi care îl însoţesc (hidrogen sulfurat, gaz metan, gaz hidraţi şi deuteriu), o sursă neconvenţională de energie, fiind o alternativă energetică de viitor.