Italienii sunt chemaţi să se pronunţe asupra unei legi electorale care ar consolida partidele mari, ridicând pragul de intrare în Camera Deputaţilor la 4% şi la 8% în Senat. Proiectul ar interzice, de asemenea, candidaturi în mai mult de o circumscripţie.
Cotidianul Corriere della Sera titra luni că referendumul ar putea eşua din cauza participării scăzute, după ce Ministerul de Interne a publicat cifre foarte scăzute la finalul primei zile de scrutin, care s-a încheiat duminică la ora 23.00, ora României. Rata de participare se situa, la cele trei întrebări care fac obiectul a trei voturi diferite, între 16,4% şi 16,7%.
Astfel, referendumul nu are practic nicio şansă să fie validat, în condiţiile în care este nevoie de o participare de 50% din cei 50.5 milioane de alegători înscrişi, iar urnele se închid la ora 13.00 GMT (16.00, ora României).
Mulţi italieni votau, de asemenea, la al doilea tur de scrutin al unor alegeri municipale şi provinciale parţiale, la care stânga va încerca să îşi menţină dominaţia la Bologna, Florenţa şi Bari. Stânga a fost învinsă de dreapta lui Berlusconi la toate scrutinele, de la revenirea la putere a acestuia, în aprilie 2008.
Participarea la alegerile municipale a fost de 44,9%, iar la cele provinciale de 32,2%, după prima zi de scrutin.