"El (Ahmadinejad - n.red.) a rostit în urmă cu câteva zile un nou discurs de ură. Simplul fapt de a părăsi sala în momentul discursului său sau de a nu fi prezent reprezintă un act simbolic", a declarat Gabriela Shalev, ambasadoarea Israelului la ONU.
"Nu cerem promisiuni din partea ţărilor cu care purtăm un dialog. Ne mulţumim să le amintim cât de periculos este acest personaj şi cât de periculoasă este ţara pe care o conduce", a adăugat diplomatul. "Ştim că americanii sunt conştienţi de aceste pericole. Nu vor fi prezenţi decât la un nivel foarte scăzut, cu simpli funcţionari, în lipsa ambasadoarei lor şi numărului doi din delegaţie", a precizat ea.
Mahmoud Ahmadinejad s-a declarat luni mândru că a provocat reacţii de indignare şi de furie în rândul comunităţii internaţionale prin declaraţiile sale care au negat Holocaustul. Preşedintele iranian a calificat vineri Holocaustul drept un mit, într-un discurs rostit cu ocazia unei zile de solidaritate cu palestinienii. "Simpla existenţă a acestui regim este o insultă pentru demnitatea popoarelor", a spus el, referindu-se la Israel.
Ţările occidentale şi Moscova au condamnat aceste declaraţii.
Preşedintele iranian urmează să meargă marţi la New York, pentru a participa la cea de a 64-a Adunare Generală a ONU. Unul dintre colaboratorii săi a dat asigurări că liderul de la Teheran va aduce un "mesaj de pace şi fraternitate".