Locuitorii din Ashkelon şi Sderot au fost luni la rând ţinta tirurilor Hamas. Acum cu o urmă de satisfacţie felicită armata israelină pentru atacuri. Spectacolul desupra Fâşiei Gaza nu a fost deloc unul plăcut.
Israelienii speră să scape astfel de teroarea a căror victime au fost mai bine de un an. Oraşele lor au fost bombardate, uneori zi şi noapte de combatanţii Hamas. Luni la rând au cerut guvernului o intervenţie militară pentru a pune capăt acestei situaţii. Preţul pe care îl plătesc acum este în opinia lor mic în comparaţie cu ce au fost nevoiţi să îndure. Tot ce îşi doresc este să poată ieşi pe stradă fără să audă sirenele.
De la lansarea ofensivei în Fâşia Gaza, 13 israelieni au fost ucişi, 10 dintre ei soldaţi. Un număr infim comparat cu numărul victimelor în rândul palestinienilor care depăşeşte 800 de morţi.