Centura de ocolire a oraşului Gherla a cedat, la câteva zile după ce Boc şi Berceanu au tăiat panglica şi au spus “să fie într-un ceas bun”. S-a dovedit că ceasul n-a fost prea bun, şi nici asfaltul… Lucrările din România se fac ca nicăieri. La noi nu se măsoară o dată, ci de douăzeci de ori, că nu are habar stânga ce face deapta, dar tot se taie prost.
Se ştie că toată lumea încearcă să păcălească pe toată lumea. Angajaţii fentează patronul, iar patronul fentează statul. Asta dacă nu e în cârdăşie cu el, ca să împartă “parandărătul”. Ştim cine câştigă, dar de pierdut, pierdem toţi. Asfaltul e îndoit, ca pe vremuri vinul, cu apă, ditamai stâlpii de susţinere dispar ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar procedurile de lucru sunt, ca toate legile din România, încălcate fără teama că ar putea exista sancţiuni.