"Mă simt foarte bine, mă simt măgulit de faptul că sunt în topul golgeterilor din istoria primei divizii. Important pentru mine e să câştig titlul cu Dinamo. Ne dorim foarte mult să ajungem în Liga Campionilor. Am avut o sansă mare în urmă cu doi ani, cu Lazio, dar am ratat. Nu pot spune acum dacă vom avea aceeaşi prestaţie ca CFR în Ligă, dar sperăm să avem o participare bună. Dar nu am ajuns acolo încă, aşa că nu mă voi pronunţa. mai bine lasăm să treacă timpul şi să vedem ce se întâmplă", a declarat Ionel Dănciulescu la GSP TV.
Danciu a mai declarat că doreşte să se retragă de la Dinamo şi nu să se transfere în străinătate.
"M-am înţeles foarte bine cu toţi colegii cu care am jucat în atac. Cel mai mult îmi doresc să joc meci de meci, indiferent pe ce post. Mai am un an de contract cu Dinamo şi sper să duc la bun sfârşit acest contract. Nu mă mai atrage o plecare în străinătate. Vreau să rămân la Dianmo, să mă retrag de la această echipă!", a mai spus Dănciulescu.