Ioana Lupea: "Dacă ministrul se joacă de-a soldatul în prima linie a frontului, cine mai este general în Ministerul Sănătăţii?".
Ion Bazac şi-a parcat afacerea Ferrari în garaj şi a pus mâna pe sapă. Poporului nu-i plac miniştrii cu Ferrari şi mapă. Îi divinizează însă pe cei cu sapa, care sapă la rădăcina răului din sistemul sanitar, adică pe medici. În lumina reflectoarelor, evident, pentru că nicio funcţie publică nu se mai exercită într-un birou, în faţa unei hărţi în care se înfig steguleţe, ci la TV, în faţa întregului popor, care vede cum i se face dreptate când infractorii de doctori sunt arşi pe rug.
Ministrul sănătăţii Ion Bazac este o reîncarnare a primarului în cizme de cauciuc la capul podului şi a preşedintelui în pufoaică pe şantierele patriei. Este pompierul ce stinge incendiul şi legistul care adună probe de la locul crimei. El face, este eroul ovaţionat de presă şi de popor. Analiza, concluziile, strategia, viziunea sunt secvenţele unui proces anonim şi anodin. Poporul vrea anchete în miez de noapte, cu verdicte de vinovăţie pronunţate în lumina reflectoarelor. Îşi doreşte câte un "proces al lui Ceauşescu" în fiecare zi. Asta le-a şi livrat Ion Bazac în cazul Slatina.