Proiectul acestui spectacol s-a născut din ideea unui show-experiment, pe care un prieten de-al lui Gyuri Pascu, proprietar al unui club, i l-a comandat acestuia, recent.
"Totul a pornit dintr-o joacă; m-am gândit să fie ceva nou. Soţia mi-a sugerat ca show-ul să poarte numele Life story. Aşa a apărut formula autobiografică a spectacolului, care, la prima reprezentaţie, în club, a beneficiat de acompaniamentul unui prieten, Florin Stan, care a cântat la mandolină", povesteşte artistul.
În cele două ore programate pentru spectacol, Pascu a declarat că intenţionează să înceapă cu "amintirile din maternitate", relatate de părinţi şi apropiaţi, şi să ajungă la întâmplările recente din viaţa sa. Spectacolul va conţine melodii inedite, compuse în liceu, cântece de pe albumele cunoscute, dar şi piese nedifuzate de radiouri şi pe care publicul le va auzi în primă audiţie. Va fi ca un spectacol de club mărit la 1.000 de locuri", mai spune artistul.
Biletele la "One man show" costă între 40 şi 60 de lei. Spectacolul ar putea fi reluat, cel mai devreme, în toamnă, potrivit organizatorilor - Asociaţia Mediaevalica şi Aurel Mitran.