Reprezentanţii companiei imobiliare mai spun că ofertele pentru high-class ţin piept crizei financiare, iar cu toate că pronosticurile legate de evoluţia crizei economice aruncă piaţă imobiliară într-o ceaţă rece, activitatea din acest sector rămâne în atenţie.
"Segmentul de lux îşi are clienţii săi. E adevărat că, în contextul actual, orice preţ se negociază. Procesul de negociere se realizează în mai multe etape, cuprinzând o discuţie de principiu, vizionarea locuinţei şi negocierea propriu-zisă, pe baza observaţiilor culese la faţă locului. Fiind vorba de apartamente pentru segmentul high-class, cu locaţie foarte bună, suprafaţa mare şi finisaje de calitate, discounturile acordate de proprietari sunt moderate", au declarat consilierii companiei EuroMetropola.