"Popunerea privind dezincriminarea consumului de droguri este o eroare absolută, practicarea ei ar reprezenta o crimă împotriva societăţii româneşti. [...] Cred că dezincriminarea drogului se produce în ţările cu extensie mare a problemei şi nici măcar la majoritatea acestora. În România, o asemenea atitudine reprezintă un teribilism absolut", consideră Zamfir.
În privinţa legalizării prostituţiei,
directorul ICCV spune că mult mai nimerită ar fi "o intervenţie de
eliminare a condiţiilor care împing femeile în situaţii degradante şi
de suport pentru ele, decât de marketizarea sexului, care oricum se
face".
În plus, Asociaţia Sociologilor din România, condusă tot de Cătălin
Zamfir, consideră că un document ştiinţific, aşa cum este şi Raportul
Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice
din România, nu poate fi prezentat drept un document politic, deoarece
sociologia riscă astfel să devină un instument în lupta politică.
Dr. Cristian Bengescu-Bellu, specialist în tratarea dependenţei de
droguri, consideră, şi el, că dezincriminarea consumului de droguri va
duce la o creştere a numărului celor care vor apela la narcotice,
înlesnind dependenţa. "Va exista, cu siguranţă, o creştere a numărului
consumatorilor de droguri, pentru că nu este vorba numai despre ideea
de fruct oprit, ci şi de curiozitate. Dependenţa de droguri se naşte de
la încercarea de stupefiante uşoare, după care urmează nevoia de a
încerca droguri mai puternice. Materializarea propunerii făcute de
comisia prezidenţială nu va face decât să înlesnească dependenţa", a
declarat, pentru NewsIn, dr. Bengescu, specialist la Centrul de
Sănătate Mintală Bucureşti.
Bengescu vede însă cu ochi buni dezincriminarea prostituţiei, propusă
tot de Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi
demografice. "Oricum se practică la toate colţurile, iar
dezincriminarea va ajuta la ţinerea ei sub control medical. Sunt multe
boli, precum SIDA, hepatita B sau sifilisul, care se iau de la
prostituate şi pe care mulţi pacieţi refuză să recunoască de unde le-au
contractat", a explicat Bengescu.
Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi
Demografice a propus, într-un raport prezentat marţi, dezincriminarea
consumului de droguri şi legalizarea sexului comercial ca soluţii
pentru limitarea consumului de droguri ilegale, a prostituţiei şi
răspândirii infecţiei cu virusul HIV.
Una dintre soluţiile înaintate de Comisia prezidenţială se referă la
"dezincriminarea consumului de droguri - nu a traficului!", după cum
specifică autorii Raportului, pentru a aduce la "suprafaţă"
consumatorii. Raportul invocă faptul că în mai multe oraşe ale României
există deja magazine care vând produse etnobotanice cu aceleaşi efecte
ca drogurile ilegale uşoare, iar "efectele lor sociale nu par a fi
vizibile".
"Consumul de droguri trebuie descurajat, dar cu diferenţele de rigoare
între drogurile uşoare şi drogurile tari, în special cele injectabile
precum heroina care au efecte negative devastatoare. Incriminarea
consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor
care conduce la transmiterea unor boli grave", se arată în raport.
Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice
din România propune şi legalizarea sexului comercial, adică a
prostituţiei, dar nu şi a intermediarilor de servicii sexuale, ca o
posibilitate de control a bolilor cu transmitere sexuală. "Impunerea
unei astfel de măsuri în absenţa unei analize bazate pe experienţa
altor state şi în funcţie de particularităţile României ar putea genera
totuşi efecte nedorite", avertizează însă membrii Comisiei.
Tot în scopul prevenirii transmiterii de boli, Comisia mai propune înfiinţarea de servicii şi centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care practică sexul comercial să poată beneficia pe lângă serviciile de asistenţă şi de prezervative oferite gratis.