În ultimele trei luni din acest an, economia românească se va opri din
scădere, urmând să înregistreze un avans faţă de trimestrul
anterior, în ton cu tendinţa din zona euro, estimează ING.
"Revenirea zonei euro ar trebui să fie vizibilă şi în România. Ritmul
mai slab de scădere a economiei în trimestrul al doilea din 2009 în
zona euro, cu doar 0,1%, a fost deja vizibil printr-o contracţie mai
mică a economiei României (faţă de primul trimestru, n.r.). Din acest
motiv, dacă zona euro îşi reia creşterea economică, ar trebui să
vedem creştere pozitivă şi în România în trimestrul IV din 2009, ceea
ce este în linie cu estimările noastre încă din ianuarie", se arată în
raport.
Mai mult, analiştii ING estimează că, în ultimele trei luni din
2009, economia României ar putea ănregistra o creştere chiar mai
ridicată decât în zona euro.
De asemenea, evoluţia pozitivă a economiei în ultimul trimestru din
2009 ar putea avea un impact mai puternic asupra economiei în 2010
decât se aştepta ING până în prezent, mai arată raportul.
"Ar putea împinge creşterea economică în teritoriu pozitiv pentru
întreg anul 2010 şi, de asemenea, ar putea aduce rate de creştere
pozitive, în ritm anual, mai rapid decât ne aşteptam. Al doilea
trimestru din 2010 ar putea fi pozitiv, în comparaţie cu aşteptările
noastre din prezent, ca trimestrul III să fie pozitiv", spun analiştii.
Pe de altă parte, raportul subliniază că, luând în calcul contribuţia
pozitivă a exporturilor nete, ce se va diminua, cel mai probabil, în
2010, precum şi creşterea şomajului în acelaşi timp cu temperarea
creşterii salariale, consumul ar trebui să rămână slab. "Prin urmare, o
recuperare robustă pare prea mult de aşteptat", se mai arată în raport.
Produsul intern brut (PIB) al României a înregistrat deja două
trimestre consecutive de scădere în ritm anual, cu 6,2% în trimestrul I
din acest an şi cu 8,7% în cel de-al doilea, potrivit
datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Comparativ cu trimestrul anterior, economia românească a înregistrat deja patru trimestre consecutive de scădere: -0,1% în trimestrul III 2008, -2,8% în trimestrul IV, -4,6% în trimestrul I 2009 şi -1,1% în trimestrul II, datele fiind ajustate sezonier.